sâmbătă, 4 iulie 2009

Un trabant acoperit de praful anilor '60

sunt un trabant acoperit de praful anilor '60, chiar langa blocul vecinului
care repara pantofi.

in scara si-afara ploua - ma racesc.
peste tot in bloc e intuneric, doar in doua scari lumina e
stinsa, si ploua-ncet, si ploua, ploua.
neoanele si motocicletele tunate imi umplu sufletul cu
singuratate - ceea ce nu e bine, pentru ca si eu, ma simt singur, motocicleta mea.

radioul meu s-a lasat de cantat de mult,
nu mai canta cantecele anilor trecuti, ce rasunau intr-o cafenea care semana cu o braserie.
si crede-ma, ca as fi facut orice, si as fi dat oricat,
sa fi fost din nou - parcata langa mine, draga mea motocicleta.
pustanii joaca fotbal in strada, langa gunoiul care sta si el si se intreaba, cu ce a gresit - ca e gunoi.

e galagie, ma gandesc, oare lumea a uitat sa taca, oare ce-o-nsemnand linistea toata
cand totu-i haos si rumoare.

ma mazgalesc copii cu vopsele, markere si alte cele
ma vad trist, topit cu gheata, fara nici un rost in viata...
farururile mele, ochii, imi sunt orbiti si inlacrimati de ulei.
noi suntem doar masinarii;
masinarii ale trecutului si ale viitorului.
si suntem perfecte, fiindca suntem alcatuite din material solid.
Arde motorina in mine, stiind ca nu pot sa iubesc;
si mi-e sete, mi-e sete rau de dragoste; as iubi –
si cum inca!


as putea sa te iubesc; de-ai voi, gentil as fi cu tine!
ziua toata ne-am plimba, ne-am saruta
si nu ne-am mai satura unul de celalalt;
viata o vom cladi, din nou –caci asa se cuvine-
pentru doua suflete de motorina
ce ard cu-nflacarare de dorinta si de-atatea zile de
nesomn
aruncate intr-o pivnita pustie, uitata de lume si innegrita cu mucigai.
e vremea noastra, asadar –sa purcedem la drum!-
nu este timp de pierdut si nici spatiu de cucerit.

sunt un trabant acoperit de praful anilor '60 ;
si da, imi incredintez motorul tie, motocicleta mea nepretuita; si stii de ce?
pentru ca te iubesc.
te iubesc si iti inteleg chinurile ce te framanta si pun stapanire pe tine
si pe-al tau suflet.
printre munti si printre vai,
vom ocoli oamenii rai, si vom uita de tot; de tot am zis!
inveliti in aer si infasurati de vant, vom razbi impreuna;
mancand kilometrii.
da. asta inseamna dragostea
dragostea exista doar in doi, si nu intr-unul singur.
dragostea inseamna noi doi.



[Asta pentru un nou inceput... ]

vineri, 3 iulie 2009

Asteptarile trecutului

Ma tot gandesc la fostele mele relatii care se pot numara pe degetele unei maini sau ale unui picioare, si am constatat ca de fiecare data a trebuit sa sufar. Am mai constatat, ca, de asemenea clipele fericite au fost mai putine decat cele nefericite. Si acum, stau si ma gandesc: a meritat...? Si raspunsul vine: prea putin.

Acum, e foarte greu sa ai incredere in oamni, pentru ca prea putini iti merita increderea; dar, in schimb ei iti ofera toata increderea pentru a afla cat mai multe "can-can"-uri.

Deci: mai are sens sa suferi de n ori pentru a putea fi fericit...? Era un proverb sau un citat, ce-o fiind el: "Fericirea inseamna a avea incredere ca cel de langa tine nu iti va distruge sufletul.", sau ceva asemanator. Si deci, merita sa iti incredintezi sufletul cuiva, stiind ca oricum si tu si el veti suferi...?

Daca nu am avea asteptari ar fi totul extrem de simplu... Si asta cred ca ar trebui sa faca toti ceilalti pentru a nu fi dezamagiti: sa nu aiba asteptari. E cel mai bun medicament anti-suferinta. Incercati-l, vi-l recomand cu caldura.

marți, 30 iunie 2009

Dragostea vine si pleaca

Toti imi spun: “lasa, pentru fiecare om exista acel cineva, doar asteapta, sigur o sa vina!”. Dar e foarte usor sa afirmi, neimplicat aceste lucruri. Tu poate ti-ai gasit perechea si ai alaturi un om mediocru, asemeni tie –sau nu-, eu nu vreau doar atat! Eu nu vreau nici iubire carnala si nici romante de doi lei! Eu vreau un om asemeni mie, fiindca stiu ca alaturi de altcineva nu pot fi.
Nu pot sa aleg un om mediocru, nu pot! Imi spune lumea: “sa nu mai fii asa selectiva!”; decat sa fiu un om si cu un om mediocru, nu multumesc! Si stiu ca pot astepta mult si bine, pentru ca acel cineva nu va aparea niciodata, deci, ori ma voi conforma, ori voi ramane pustiita in singuratate. Cred ca e de preferat a doua varianta.

E usor sa zici ca “imi pasa”. Daca iti pasa, nu rostesti acele cuvinte, pentru ca sunt de nepretuit. La fel ca si “te iubesc”; nu il rostesti intamplator oricui. Sunt cuvinte magice carora trebuie sa le cunosti in adevar sensul. Eu nu pot sa rostesc aceste doua expresii oricui si oricand; chiar nu pot! Daca nu simt, mai bine tac si nu amagesc pe cei din jurul meu cu vorbe nelalocul lor.

Toti sunt draguti cu tine pana obtin acel ceva; apoi, interesul barbatului scade si suferinta femeii din cauza dezinteresului a barbatului urca. Chiar imi pare rau sa spun asta, dar asa este. Si nu vreau sa iau apararea femeilor, pentru ca ele sunt mai sirete decat barbatii, doar ca exista si fete mai naive si baieti mai sensibili, care bineinteles nu au noroc sa isi gaseasca perechea. Pentru ca ei sa isi gaseasca perechea, ar trebui sa gaseasca pe cineva ca ei; altfel, ar cadea prada suferintei alaturi de cineva care nu este nici naiv si nici sensibil.

Dragostea vine si pleaca... Te cuprinde pe nesimtite si tot asa te si lasa...

In relatii

De cand ma stiu nu am avut noroc in dragoste. Poate ca nu mi l-am facut, poate ca a trecut el de mine, poate ca nu am profitat de el...
Stiu ca nu e pentru mine, de aceea am incetat sa o mai incerc. De fiecare data, aceleasi lucruri: minciuna, tradare, asteptari prea mari. Poate ca am avut asteptari prea mari de la cei de langa mine. De acum incolo o sa stiu sa nu mai am asteptari de la nimeni...Dar culmea, daca nu o sa am eu asteptari, o ceilalti cu siguranta vor avea asteptari de la mine. Deci, cum e mai bine? Eu sa am asteptari sau ceilalti sa aiba asteptari...?

Ma distreaza fazele incipiente ale unei relatii: fiecare isi expune calitatile pe taraba ca la piata, iar mai incolo, vezi ca de fapt omul are si defecte, chiar mai multe decat calitatile sale. Pe urma, din cauza faptului ca oamenii sunt diferiti se isca certuri, certuri care pe masura trecerii timpului se amplifica si se ramifica in certuri mai mici, care se repta zilnic –sau aproape zilnic-, sentimentele albe si pure devin sentimente negre si vestejite, de dragoste nu mai poate fi vorba caci s-a transformat in ura, de ceva timp.

Ma tot gandeam, oare un om poate iubi doua persoane...? Pe una sa o iubeasca in fel iar pe cealalta intr-un alt fel. Dar intotdeauna daca iubesti doua persoane, una se va bucura de mai multa dragoste, iar cealalta mai putina, sau chiar deloc. Asa am patit eu. Am fost lasata pentru “o alta”.De fapt nu, asta aflasem dupa ce rupsesem legatura... Ce a fost mai buna decat amintirea fostei...? “Stii, ai fost acolo pentru mine cand am avut nevoie si m-ai ajutat sa trec peste despartirea cu fosta”. Merci. Si eu cu ce raman...? Cu nimic. Oricum, ideea a fost ca dupa ce s-a impacat cu “cealalta” el a dat-o in petec si se despartisera. Si lui bineinteles ii pare rau si acum ca m-a lasat plus ca mi-a facut niste chestii mai urate in vreme ce era cu “ea”; chestii “la comun”, sa le zicem, urmare a frustrarii lui pentru ca eu il lasasem...

Asta e viata, oamenii sunt pedepsiti de fiecare data cand fac ceva rau. Eu pot as fiu lasata a doua, a treia oara, a infinita oara atata timp cat stiu ca nu am gresit. Si roata intotdeauna se intoarce, asa ca e mai bine sa jucam cinstit, nu...?

luni, 29 iunie 2009

Singuratatea si cararile ei

“De ce imi simt sufletul plin de un simtamant necunoscut, infiorator, dulce ? De ce vreau sa plang ? De ce astept ceva care stiu ca nu va veni niciodata ?

Mie nu mi se ingaduie nici una din acestea. Eu nu sunt un adolescent ca toti ceilalti, naiv visator, bolnavicios, natang, sentimental, caraghios. Sufletul meu e aspru. Vointa mea e absurda, dar e o vointa trainica, formidabila care apasa si inabusa totul in calea sa. Eu trebuie sa fiu acelasi in toate timpurile si in toate locurile. [...] Eu, singurul stapan al sufletului si al trupului meu, singura vointa ce nu pregeta sa-si sfarme dintii strangand un drug.”

Mircea Eliade, “Romanul adolescentului miop”

Nu stiu daca multi se regasesc in asta, insa eu sigur ma regasesc pentru ca si eu am, precum adolescentul miop un suflet aspru.

Incerc sa gandesc rational, neimplicat si obiectiv de fiecare data cand trebuie sa iau o decizie. Pentru mine ratiunea e mai presus de dragostea. Singuratatea a devenit o obisnuita pentru mine. Obisnuinta care este necesara, deoarece e grea viata de cuplu, daca stai sa te gandesti... Atatea probleme, certuri, nervi si neuroni consumati din cauza depresiilor si pentru ce...? Pentru nimic, va spun, pentru ca totul pana la urma se sfarseste, inclusiv relatiile; asa ca decat sa ma implic intr-o relatie, mai bine stau linistita in banca mea si imi vad de libertatea mea vitala. Spun “vitala”, deoarece eu nu am rezistat mai mult de trei luni impreuna cu cineva. Pur si simplu ma sufoca. E cel mai frumos lucru sa fii liber si sa nu depinzi de nimeni. Ce frumos e sentimentul solitudine si creeaza independeta...La fel ca si dragostea, de altfel. Odata ce ai intrat in cursa singuratatii, cu greu mai poti iesi din ea. Sau chiar deloc.