Filosofia se pare ca a fost doar un capriciu de care m-am lasat. Cineva imi spunea ca "meseria" de filosof nu ma prinde si am ajuns sa ii dau dreptate. In fond, ce suntem noi? Doar niste simpli muritori de foame. Insa conteaza cu ce ne hranim atunci cand ne este foame. Am vazut ca unii oameni prefera sa isi dea ultimii banuti pe carti cumparate de la targuri, pentru ca foamea de cultura e mai mare decat foamea propriu-zisa.
Foamea mea pentru scris a pornit cam acum patru ani, cand abia intram in liceu... Se pare ca cineva m-a incurajat sa scriu, pentru ca dupa spusele sale, "scriam bine si frumos". In adevar, am dat dovada de multa imaginatie la acea vreme deoarece varsta era factorul inspirativ cel mai mare. Mai incolo, m-am apucat si de poezii. La inceput, scriam ce simteam; pe parcurs am vazut ca poezia trebuie sa aiba o forma, nu poate fi doar o zvacnire haotica a cuvintelor.
Imi placea si imi place sa scriu poezie. E cel mai usor mod de exprima ceea ce gandesti si ceea ce simti. De multe ori, ca sa nu ma las influentata, refuzam sa citesc poezii pentru ca astfel nu puteam sa imi gasesc stilul (nici acum nu cred ca il am). Incercam sa ma inspir din natura, din experienta, din discutii, lucruri ce imi erau de ajuns pentru a crea. Existau momente in care cuvintele imi veneau in minte, le notam si asteptam ca verusile sa se scrie singure prin cuvintele cumulate. Cand se adunau mai multe versuri deja, le puneam cap la cap si de cele mai multe ori o poezie lua timid viata.
De curand, am intalnit un poet. Il chema Nichita. Stanescu Nichita. Dupa citirea poeziei "Leoaica tanara,iubirea", am ramas cu un gust amar. Si nu din cauza ca totul e trecator, dupa cum vrea si poezia sa ilustreze, ci din cauza ca totul avea un aer atat de eminescian; totul suna atat de...romantic. Eu nu ma regaseam in poziile cu aer romantic, motiv pentru care evitam sa scriu astfel de poezii. Preferam sa ii pun romantismului o masca, transformandu-l in macabru.
Am citit volumul "Operele imperfecte" si am vazut ca Nichita nu inseamna doar romantism, melodicitate si refren. Am ajuns, cum s-ar spune, in "miezul problemei". Totul parea diferit acum; descoperisem un alt Nichita si ma temusem ca l-am judecat dupa "aparente". Am regretat enorm si am spus ca nu o sa mai judec fara sa stiu sau fara sa cunosc. Sau cel putin nu voi mai judeca Ingerii.
