luni, 7 februarie 2011

Distrugatorii de fericire

Ai văzut vreodată un om fericit? Sau mai bine spus, ai gustat vreodată chiar tu însuţi fericirea? Oare de ce sunt oamenii fericiţi şi oare ce anume îi face pe nefericiţi să stârpească fericirea fericiţilor?

Se spune că fericirea nu durează mult. Fericirea este clipa. Clipele sunt fericirea că vrem, că nu vrem. Fericirea constantă nu există -doar nebunii sunt fericiţi tot timpul. Nici măcar îndrăgostiţii nu sunt fericiţi tot timpul, fiindcă se mai ceartă. Oricum treaba cu îndrăgostitul e relativă, fiindcă dacă iubeşti nu înseamnă ca eşti şi fericit. Iubirea înseamnă mai mult suferinţă, iar suferinţa există prin fericire, oarecum.

Mereu când suntem fericiţi intervin anumiţi factori care perturbă fericirea. Mereu când credem că am atins culmile fericirii, ceva sau cineva ne coboară cu picioarele înapoi pe pământ şi ne aminteşte că fericirea nu-i uşoară; pentru a fi fericit, trebuie să faci anumite compromisuri. Cel mai mare compromis pe care îl faci pentru a fi fericit, e cel cu tine însuţi: până unde eşti dispus să mergi ca să fii fericit? Vrei fericire de moment sau fericire permanentă? (Am minţit, nu există fericire permanentă).

Ce satisfacţie au unii când îi văd pe ceilalţi suferind? Cât de mare poate fi răutatea omului şi cât de mică poate fi bunătatea lui? Esenţa omului este bună, doar că această fiinţă numită din întâmplare om, şi-a alterat-o. Şi-a alterat-o făcând tot felul de meschinării, mai mari sau mai urâte. Odată stricată, esenţa e pierdută; fiindcă omul, în loc să devină mai bun, devine mai rău cu sine şi cu cei din jurul său.

Putem iubi pe cineva fără să-i cunoaştem cu adevărat interiorul. Ceea ce pare, de multe ori nu-i ceea ce este. Intenţiile tuturor nu sunt bune, iar dacă cineva arată că ne vrea binele, asta nu înseamnă că îl vrea cu adevărat. S-ar putea sa vrea alterarea fericirii noastre, fără ca noi să ne dăm seama. De ce să vrea cineva asta...? Pentru propria-i fericire. Oamenii sunt nişte egoişti, iar cei buni sunt luaţi drept proşti şi idioţi de către cei egoişti. Mulţi vor să facă bine, iar tot mai mulţi vor să facă rău.

Trăim într-o lume a egoiştilor şi trebuie să ne obişnuim cu asta. Fericirea nu există. Dar farmecul stă în faptul că fiecare din noi o cautăm. Unii din noi cred că au găsit-o, alţii încă mai sapă după ea...

8 comentarii:

  1. Sărut mîna !
    Este la fel ca : Să moară capra vecinului !
    Invidia este în floare pe aceste meleaguri !

    RăspundețiȘtergere
  2. ...eşti din ce în ce mai optimistă.
    În acelaşi ton, C.S.Lewis, tătucul Narniei, altminteri un scriitor bun, zice în "Cele patru iubiri", o carte superbă, tradusă şi în română: paradoxul îndrăgostiţilor e că ei, de fapt, nu vor să fie fericiţi; nu-şi doresc decât să fie împreună, chiar şi în nefericire, chiar şi în fundul iadului. Decât fericiţi separat, mai bine nefericiţi împreună.
    Apoi, n-aş numi fericire beatitudinea de început a îndrăgostiţilor. E ntensă, e iluminatorie, dar e oarecum o imagine a Paradisului, pe care îl pierzi curând, în rutină, în viaţa de zi cu zi. Dar ţi-a fost dăruită pentru scurt timp şi aparent din senin, ca să ştii ce să cauţi. Sau ce să faci ca să o meriţi. Pentru că nu merităm cu adevărat decât ceea ce putem obţine singuri, prin luptă cinstită. Orice altceva e impostură.
    Când te îndrăgosteşti, eşti încă cu barca în port şi vremea e frumoasă; tinzi să crezi că drumul pe care porneşti va fi în întregime o croazieră de plăcere. Niciun îndrăgostit nu poate promite sincer celuilalt că nu vor întâlni furtuni: tot ce poate promite - sincer şi conştient - e că va încerca să conducă bine barca şi că nu va sări afară ca un şobolan la cel mai mic semn de pericol.
    Evident, nu toţi pot asta. Cu atât mai mult cu cât pornesc din start cu o impostura, arătând celuilalt numai partea cea mai fotogenică. O masca pe care o poţi purta temporar, dar nu zilnic, toată viaţa. Barca se scufundă şi amărâtul dă vina pe toată lumea în afară de el însuşi. Asta-l frustrează şi-l face să se bucure văzând eşecul altora. Îşi confirmă că nu-i singur.
    Niciun fericit nu doreşte nefericirea altora; asta e treaba nefericiţilor, adică a suferinzilor. Să urăşti, să doreşti răul, e în primul rând o suferinţă, o boală. Suferinţa nu te face neapărat mai bun, nici fericirea mai rău: e ca şi cum ai spune că statul în garaj te face maşină. Să doreşti nefericirea altora e în rpimul rând un simptom al singurătăţii.
    Şi totuşi, fericirea există. De cele mai multe ori sub ochii noştri, în timp ce o căutăm departe. Se aşează în lucruri mărunte, în atenţia şi tandreţea de zi cu zi (care trebuie exersate şi împrospătate, să nu se tocească). Un buddhist celebru a scris "fiecare zi e o zi frumoasă. Din păcate nu observăm asta în fiecare zi".

    RăspundețiȘtergere
  3. Of, rutina asta! Viaţa întreagă reprezintă o rutină care trebuie dusă la capăt de noi.

    Nefericiţii sunt peste tot...Şi da, suferinţa poate face chiar şi rău.

    Cât despre zile, noi suntem singurii care ne transformăm zilele bune în zile rele.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am scris si intr-un comentariu anterior unde poti sa gasesti fericirea, nu am sa mai repet... Ideea e ca se afla peste tot, numai ca nu stim noi cum sa o prindem de picior si sa o tragem spre noi.

    Si hai sa fim seriosi, nu am putea fi numai fericiti ca am "exploda", iar acea stare s-ar transforma in rutina la randul ei... Mai trebuie sa existe cate ceva care sa ne mai dea cate o "palma" se ne aduca cu picioarele pe pamant si sa ne invaluie corpul cu felurite sentimente. Toate ajung sa fie minunate dupa ce ai trecut de ele :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Josette, da. Ar fi absurd să fim fericiţi în fiecare zi. Ne-am sătura de atâta fericire. Doar că unii pretind că sunt fericiţi întru totul.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ăia or fi cei săraci cu duhul...
    Din fericire, nimeni nu poate fi fericit încontinuu. Dacă aşa ceva ar fi posibil, s-ar anula de la sine prin întristarea că într-o zi se va termina. Mi se pare mai palpitant aşa: să atingi o stare sublimă, să o pierzi, s-o cauţi şi s-o regăseşti doar pentru a o pierde dn nou. E perfect aşa.
    Şi ca să fim sinceri, orice necaz capătă o strălucire aparte când devine amintire; e chiar posibil ca, în ultimul minut de viaţă, să ne fie dor de fiecare minut pe care l-am trăit, chiar şi de cele care acum ne par urâte. Pentur că e mult mai bine ca o secundă oarecare să-ţi aducă ceva rău, decât să treacă şi să dispară pentru totdeauna fără să fi lăsat nimic în urmă.

    RăspundețiȘtergere
  7. e foarte interesanta tematica fericirii/nefericirii...s-ar putea discuta despre aceste lucruri multe zile, abordând și diversi filosofi. Foarte interesant :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Tema e filosofică, s-ar putea vorbi pe ea o viaţă-ntreagă şi nu s-ar epuiza subiectul. Nimeni nu ştie ce e cu adevărat fericirea. Sau toţi ştiu ce este fericirea.

    RăspundețiȘtergere