Oamenii îşi schimbă aspectul din două motive. Primul se referă la o criză de identitate individuală, din nevoia de a se localiza cumva, de a te defini şi delimita de ceilalţi ca individ. De fapt, individul nu se autodefineşte ca persoană, ci aderă la o definiţie colectivă, de masă. Individul îşi construieşte o falsă identitate din părţi emblematice ale grupului. Al doilea motiv se referă la definirea prin "ce am" atunci când "ce sunt" egal cu zero.
Orice individ agresiv cere de fapt ajutor. Orice comportament agresiv, de la ostentaţie la violenţă, este un strigăt de disperare, chiar dacă este inconştient. Ce motive de agresiune sau ostentaţie ar avea un om perfect echilibrat, mulţumit de sine însuşi şi căruia nu-i lipseşte nimic? Ostentaţia, până la urmă, e o reacţie de frică. Spre exemplu, individul hiperagresiv se teme de fapt că nu pare destul de bărbat, superfardata, că nu e băgată în seamă ca femeie, oricine vorbeşte strident, râde ascuţit sau are gesturi mult prea largi, trăieşte sau a trăit frica de a trece neobservat ori i s-a spus în copilărie "n-o să fii nimic, niciodată".
De ce vrem să atragem mereu atenţia cu ceva anume? Pentru că suntem prea mici sau pentru că acesta e felul nostru de a fi...? Ne tatuăm, ne vopsim, ne găurim diferite părţi ale corpului pentru că aşa vrem noi sau pentru că aşa ne adaptăm mai uşor mediului din care provenim? Toate aceste lucruri pentru ce...? Pentru că suntem neînsemnaţi din punct de vedere spiritual şi vrem să accentuăm acest lucru prin partea fizică.
În cele din urmă, vrem nu vrem, aspectul fizic defineşte o persoană la prima vedere. Nimeni nu va fi interesat de ceea ce gândim sau de ceea ce spunem atât timp cât arătăm bine. În zilele noastre, aspectul fizic e valorificat mai mult decât valorile spirituale sau culturale pe care le are un om. Dar oare mai există oameni printre atâţia monştri...?
(Mulţumiri lui A.B. pentru discuţia avută)
(Mulţumiri lui A.B. pentru discuţia avută)
nu te mai f*ta pe tine grija daca ne machiem noi sau nu.. ti ciuda ca tu nu poti?
RăspundețiȘtergerecautati o p*la si lasa-te de abureli dinastea
hai sictir!
Ce rost ar avea să mă spoiesc ca o matracucă...? Cât despre instrumentul menţionat de dumneata anterior, cred că mătăluţă ai avea nevoie de aşa ceva, nu eu.
RăspundețiȘtergere@ anonim: (care in caz de nu stii inseamna ca e pt tine mesajul, anonim tipa cu pula in gura)
RăspundețiȘtergerede ce te fute pe tine grija ca o fute pe ea grija? chit ca are sau nu dreptate e dreptul fiecaruia sa-si zica parerea.dar nu sa jigneasca.la fel cum e dreaptul meu sa-ti zic SUGI PULA.
P.S. Nu e o jignire. U might enjoy it.
De ce vă futeţi grija că pe alta o fute pe grija cu referire la cea care o fute grija în postare ? Sugeţi o pulă anonimă sau pe-a mea . Piua ! Am închis .
RăspundețiȘtergereIar acum despre postare . Idealizdo , nutreşti un deficit de scrii pe bună dreptate ce e pe bună dreptate , ori chiar scrii pe bună dreptate şi poate nu ai vreo mustrare în faţa oglinzii . Oricum , trebuie să ai un ochi câş sau un deget care vorbeşte , ideea e că trebuie să dai naştere la competiţia aia lipsă-compensare ....cu rezultatul de bun augur compensării . Adică să zicem că eşti urâtă şi copensezi că te scarpini în muci mai mult ca densitatea medie a populaţiei . Şi asta e o compensare , dar nu mă refer la soiu' ăsta de aspect . ş.a.m.d. Ai înţeles tu .
Per ansamblu, îl consider un post bun și inspirat, doar că mi se pare un subiect mult prea simplificat (din p.d.v. psihosocial, e un subiect complex și echivoc), superficial tratat, structurat. Știu, nu e o publicație pe un blog de specialitate, dar, na, îmi plăcea ce citesc și, deodată, pac, altă idee și, pac, Ende. Dezvoltă. Ai o perspectivă bună.
RăspundețiȘtergereŞtiu, ştiu. Am trecut aici doar esenţialul. Merci de aprecieri, o să ţin cont :)
RăspundețiȘtergereda ale..chiar ai avut dreptate ca ostentatia se naste din frica..am invatat in semestrul trecut ca in baroc arta era ostentativa tocmai pentru a compensa criza individuala pentru ca omul si-a dat seama odata cu descoperirea copernicana ca nu mai este in centrul universului...
RăspundețiȘtergereLore
Ştiam de baroc şi de arta compensatoare. Cam aşa e şi la oameni :)
RăspundețiȘtergereApropo de compensare, se spunea, printre altele, că vestimentaţia, coafura, freza, aspectul, vocabularul, atitudinea "arată cine eşti". O fi fost adevărat în vremea în care regulile sociale erau mai precise în a defini "atributele" rangului şi statutului social şi în a preciza concordanţa obligatorie între ce eşti şi ce arăţi. La ora asta, toate cele de mai sus servesc, cu puţine şi onorabile excepţii, la a simula un statut, o apartenenţă, ba chiar şi o atitudine sau o personalitate pe care, de fapt, nu le posezi.
RăspundețiȘtergereOmul modern nu mai exprimă prin "aspect" ceea ce este, ci simulează ceea ce ar dori să pară. Timizii şi inhibaţii se afişează în îmbrăcăminte agresivă, piercing, tatuaje, aleg muzica şi textul care să le atribuie o siguranţă de sine, un autocontrol şi o aură de invulnerabilitate pe care sunt departe de a o avea. Un fel de paradă compensatorie într-un univers cu circumferinţa peste tot şi centrul nicăieri. Mişto, beton, cool, marfă.
Bunăoară, comentatorii de-aici, primii adică: sub protecţia anonimatului, ce e mai comod şi mai flatant decât să arunci cu expresii sexuale, să pari macho (chiar dacă eşti femeie, sau cu atât mai mult), cât timp asta nu te obligă la a dezvălui nimic din datele tale reale?
Apropo, statisticile zic că 90% din cei care vorbesc vulgar o fac în virtutea principiului "cine face nu spune, cine spune nu face". S-a constatat că cei care abuzează de referinţe sexuale se împart în două categorii: cei care n-au deloc experienţa sexului (pentru că sunt timizi, needucaţi, lipsiţi de atracţie şi deci de succes) dar vor să pară versaţi şi experimentaţi, respectiv deja blazaţi şi plictisiţi; şi cei care au trecut de vârsta respectivă, de condiţia fizică sau de gradul minim de atracţie sexuală necesar pentru o aventură, dacă nu pentru o relaţie şi vor să pară că încă sunt în plină formă şi în culmea succesului de cuceritori. Iar restul de 10% pur şi simplu au rămas, în materie de vocabular, la de expresiile care la vârsta preşcolară îi făceau să pară eroi în ochii copiilor mai mici; trăiesc deci din resturile acelor simulacre de bărbăţie sau feminitate experimentată fiincă, deţinând pe-atunci o "formulă de succes" n-au mai reuşit să evolueze spre altceva. Până la urmă, grecul care-a spus "ne sunt date cuvintele ca oglindă a firii nostre, sau ca mască a ei? Exprimă vorba adevărul, sau îl ascunde?" ştia el ce ştia. Înlocuind aici "vorba" cu "aspectul" despre care scrii, obţinem formula "de succesuri" a simulacrului modern. Cu amendamentul că a părea e întotdeauna mai uşor decât a fi.