Închide doi oameni într-o încăpere şi vei vedea că în mai puţin de o jumătate de oră vor începe să gândească la cum să se omoare unul pe celălalt. De ce? Fiindcă instinctul de apărare primează în faţa normelor civilizaţiei. Oamenii nu au fost dintotdeauna civilizaţi. Omul primitiv, aşa cum îl vedem noi, acţiona instinctual, în nevoia securităţii sale. Omul contemporan acţionează raţional, gândeşte înainte de a face o acţiune.
De multe ori, dacă stăm să gândim asupra unei decizii prea mult, luăm o decizie greşită. Însă, dacă suntem presaţi de anumiţi factori, tindem să acţionăm instinctual. Iar acţiunile instinctuale, care de multe ori sunt pentru propria protecţie, sunt corecte.
Cu cât ai mai multe variante spre rezolvarea unei probleme, cu atât mai mult, rezolvarea problemei va fi mai grea. Astfel, tindem să acţionăm raţional. Dacă există doar două variante spre rezolvarea problemei, acţiunea va fi strict instinctuală şi nu raţională. E ca şi cum ai alege: omori sau vrei să fii omorât?
De multe ori, oamenii aflaţi în această situaţie aleg prima variantă. Oameni, care poate în viaţa de zi cu zi nu s-ar gândi la omor sau la cauzele acestuia. Însă, tot ceea ce face rău omului este rău. Prin urmare, omul va stârpi răul sau se va lăsa mâncat de rău. De asemenea, când prada este mare, omul tinde să nu aibă încredere în ceilalţi, fiindcă cei ce-l înconjoară sunt vânătorii propriei lui prăzi. Acest lucru nu e ceva nou, e ceva primitiv.
Dacă închizi mai mulţi oameni într-o încăpere, după un anumit timp aceştia vor ajunge să recurgă la violenţă. Siguranţa proprie e mai presus decât orice normă statală sau divină. În acel moment, nu realizezi ceea ce faci; acţionezi din instinct. Acţionezi precum un animal. Un animal bolnav.
Ba mai mult, chiar dacă nu e vorba de omor concret, indivizi (civilizaţi, să zicem) aflaţi în acelaşi mediu (care, dacă nu e concurenţial, devine, în cel mai scurt timp posibil) se vor ucide simbolic şi social după o vreme, fie stabilind alianţe în funcţie de interese, pe care le anulează tot în funţie de interese, fie stabilind ierarhii avantajoase pentru unii şi nefaste pentru alţii, care vor încerca să le răstoarne în folosul propriu. Tot ucidere/anihilare simbolică e şi asta, şi se întâmplă de la individ la corporaţie şi naţiune, fără excepţie. De-asta se şi spune că morala creştină te pregăteşte pentru rolul de victimă...
RăspundețiȘtergere@ Graphite: Poate dacă am trăi sub anarhism, oamenii ar fi mult mai responsabili, fiindcă efectiv, omul nu ar avea ce face. Ar fi nevoit să lupte cu propriile lui arme pentru a supravieţui. Comunismul încalcă toate drepturile omului şi îl îngrădeşte în stat. Democraţia dă drepturi omului, dar îl face sclavul ei. Până la urmă, tot în anarhie e mai bine...
RăspundețiȘtergereN-aş băga mâna în foc, Ale. Pentru că ceea ce experimentăm acum nu este în niciun caz democraţie. Faptul că-i spune aşa nu înseamnă nimic. Este, de fapt, haos. Şi anarhia de care vorbeai. Şi nu-i bine,
RăspundețiȘtergereNu sunt adept al democraţiei, din mai multe motive. În primul rând, egalizarea calitativă a indivizilor mi se pare stupidă. Nu ne naştem egali şi nu traim în mod egal. Nu există "oricine poate fi orice" - teoria asta a transformat oamenii în piese de schimb ale sistemului: se strică una, o arunci şi pui alta în loc; maşina merge mai departe.
În al doilea rând, concepţia democratică e cea care a validat ideea cretină a mulţimii care are dreptate pentru că e multă. Ca şi cum adevărul ar depinde de numărul celor care îl susţin; în cazul ăsta Soarele ar trebui să orbiteze în jurul Pământului, pentru că populaţia majoritară a planetei crede asta.
Apoi, democraţia modernă n-are mai nimic în comun cu cea ateniană, nu e decât o caricatură. Cea autentică lega autoritatea de responsabilitate şi garantarea oricărui drept de îndeplinirea unei obligaţii. Democraţia modernă acordă autoritate unor indivizi a căror primă grijă e să se plaseze la adăpost de orice răspundere; ideea democratică a murit în România odată cu votarea imunităţii parlamentare. De atunci încoace hoţii au fost imuni la pedepse.
Deci anarhie e ceea ce deja avem, Ale. Şi e pornită de pe poziţii inegale, astfel încât să ia de la cel slab şi să dea celui puternic. Cine a pornit la drum avantajat are doar de câştigat, în timp ce handicapul celuilalt nu poate decât să se agraveze.
Un papirus egiptean vechi de vreo 4000 de ani, cunoscut sub numele de Învăţăturile lui Ptah-hotep (pe care într-o vreme toţi scribii erau obligaţi să-l copieze până îl învăţau pe dinafară) spune că funcţia justiţiei - ea însăşi o aplicaţie a principiului rectitudinii universale - este de a-l apăra pe cel slab de lăcomia celui puternic, şi că Faraonul n-are dreptul să mănânce atât timp cât un singur egiptean suferă de foame.
Democraţie, anarhie, oligarhie, cum vrei să-i zici, suntem departe de idealul ăsta...
Problema e că nu am avut niciodată timpul să ne consolidăm democraţia, sau măcar să creăm o democraţie cu specific naţional. Ba au fost turcii, ba legionarii, ba comuniştii. Şi să nu ne mai numim un popor ghinionist.
RăspundețiȘtergereDa, nici eu nu sunt de acord ca mulţimea să decidă. Pentru că frecvent, mulţimea = prostimea. Spiritul masic trebuie bine controlat şi biciuit pentru a fi pus la muncă, iar ura masei să fie îndreptată asupra unui om sau unui grup de indivizi.
Bineînţeles ca democraţia a suferit modificări pe parcursul timpului. La fel cum conştiinţa umană se degradează, la fel şi democraţia poate ca să se degradeze.
Poate că avem anarhie, dar cel puţin nu avem anarhie totală (încă). Cercul francmasoneriei se măreşte cât vedem cu ochii (sau cât nu vedem). Mulţi dintre oamenii importanţi ai lumii nu pot fi pedepsiţi fiindcă fac parte din acest grup.
În fine, democraţia e democraţie doar în teorie, nu şi în practică. Cineva spunea că democraţia e cea mai proastă formă de conducere, dar e singura valabilă.