vineri, 2 martie 2012

Tu dai share la mister...?


Revin după o îndelungată absenţă din minunata lume ce mi-o oferă blog-ul (cine va fi destul de inteligent, va prinde aluzia, cine nu, nu), ca să vorbesc despre tehnologia din ziua de astăzi.


De multe ori, după ce termin un articol (de preferat scris pe hârtie), stau şi mă gândesc la ceea ce am citit. Asta am făcut şi de data aceasta, când am citit articolul scris de către Marius Chivu, “Share la mister?”. Acest domn, spunea că nu are pagină de facebook şi că nu intenţionează să îşi facă una în viitorul apropiat. Bravo lui, numai respect! Circula o vorbă prin popor, cum că: "Dacă nu ai facebook, nu exişti". Seriously, are you kiddin'?!
Ar fi inutil să încep să vorbesc despre facebook, care, în mod evident, a devenit nu un simplu site de socializare de succes, ci un fenomen. Nicăieri în istoria Internetului nu s-a mai pomenit ca un site să devină atât de folosit de către un număr atât de mare de oameni din întreaga lume (toţi artiştii/toate celebrităţile au în ziua de astăzi o pagină personală).
Ceea ce m-a intrigat mai mult, a fost modul interesant de abordare al fenomenului. Misterul, este un lucru la care trebuie să apelăm de multe ori, dacă dorim să avem succes ori să cucerim, dar din păcate, nu ne folosim de el, fiindcă dorim să fim epatanţi, opulenţi, chiar dacă într-o măsură mai mică.
Citind printre rânduri, mi-am spus: “Ce naiba, am ajuns să ne împărtăşim vieţile noastre pe facebook (to share our lives on facebook) , pe un site, pe Internet?!". Atunci chiar că ne putem numi oameni fără activitate socială (reală, nu virtuală). Da, ăsta este viitorul: coumincarea virtuală, televiziunea pe Internet, jurnalele de tip blog.
Uneori simt că obosesc atât de tare, încât nu pot ţine pasul cu tot ceea ce mişcă în jurul meu. În mod cert, peste vreo 30 de ani, când voi avea 50 (dacă îi voi apuca), nu voi înţelege tehnologia contemporană. Vom ajunge să fim nişte neadaptaţi, fiindcă nu ne vom putea raporta la noua tehnologie.
Nu îmi place tehnologia. Aş fi vrut ca totul să fie rudimentar, să fi fost totul simplu, că la începuturi: lumea să mai scrie încă pe hârtie, oamenii să îşi păstreze mai bine relaţiile, lumea să iasă mai mult la o plimbare, o cafea, copiii să se joace afară, iar oamenii mari să îşi facă propriile lor ferme şi să nu se joace de-a farmville-ul.
Practic, am ajuns să ne desacralizăm ca fiinţe umane: acum suntem fiinţe virtuale, nişte icoane precum cele de pe ecranul calculatorului (Ipad-ului, pardon). Fiecare din noi am ajuns să reprezentăm un pixel din lumea aceasta. Ni s-a spus că nu mai suntem importanţi, suntem prea mulţi şi prea mici. Nu îmi place să recunosc, dar suntem nişte sclavi ai tehnologiei şi a generaţiei formată din: Apple, facebook, youtube, Y! mail, Blackberry, wikipedia, twitter şi soundcloud. 
Oare chiar atât de mult am uitat de noi…?



PS: Chestia din dreapta ce zice: "Găseşte-mă şi pe facebook", e de fapt buletinul meu virtual.

3 comentarii:

  1. Aia cu desacralizarea ca aia, Ale, dar pe undeva are si omul ala dreptate. Tot cretinul si toata fufa simt o nevoie imbecila si complet incontrolabila de a anunta lumea ca sunt la cafea, isi spala masina, si-au cumparat o pereche de sandale (in decembrie, of course) sau ca isi iubesc pisica. De parca i-ar pasa cuiva...
    Acum o vreme aparuse intr-un ziar occidental o caricatura cu doi soti care la birou lucreaza in nise alaturate si vorbesc la mobil unul cu celalalt; se intorc acasa cu metroul si vorbesc la mobil unul cu celalalt; acasa, el la tv, ea la computer, si vorbesc la mobil unul cu celalalt. Inlocuind mobilul (deja demodat) cu tableta si retelele sociale, nu te poti mira ca sunt cupluri care afla mai mult unul despre celalalt de pe FB decat din discutiile personale & directe. Si, evident, nu tot ce afla le si place....
    Pana la urma, fiecare fiinta umana, dincolo de asemanarile de rasa si specie cu restul lumii, are ceva numai al lui, care trebuie sa ramana asa. Ca sa doresti pe cineva e de-ajuns sa-l vezi o data. Ca sa-l iubesti e nevoie sa-l cunosti, sa-l descoperi incetul cu incetul, sa dai la o parte cate-un strat de aparenta, si inca unul, pana ajungi la esenta la care ajung numai cei care merita.
    Asta la modul ideal, si happy few sunt aceia. Ceilalti se "dezbraca" socializand. Ce farmecu' descoperirii sa mai ai cand nu te lasa ala sau aia sa mai descoperi nimic, prin simplul fapt ca-ti arata tot? OK... cei si cele care fac strip-tease sufletesc pe retele nu prea au ce ascunde. Le e usor sa arate, ca-i putin de aratat. Totusi, aici nu sint de acord cu domnul Chivu. Misterul nu se poate impartasi prin share. Dar e trist ca se incearca.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Refuz sa ma gandesc ca o sa ajungem in stadiul in care, in aceeasi casa fiind, vom vorbi la telefon sa ne transmitem unele lucruri. Dar, ma gandesc, ca daca se vor impune anumite restrictii virtuale si daca tot ceea ce vorbim aici (spatiul virtual) nu va mai fi privat, noi, utilizatori ai Internetului, vom fi fortati sa socializam prin forma fizica (asta daca vom dori sa nu se afle anumite lucruri care au o importanta majora). Deci, in final, vom ajunge sa comunicam "normal".

      Ștergere
  2. nadia ..da..nici mie nu mi place tehnologia....totul merge prea repede...toti sunt intr o agitatie continua ..

    RăspundețiȘtergere