Deceptia

De ce avem mereu deceptii? Raspunsul e simplu: fiindca avem asteptari. Ne deziluzionam, de fiecare data, ca va fi altfel, cand de fapt stim ca va fi la fel. Si totusi, trecem prin asta de fiecare data, desi in prima faza spunem: "nu si de data asta; de data asta va fi altfel". Dar crearea iluziilor nu tine de psihic, atat cat de suflet. Desi alegem calea rationala, spiritul intervine mereu; se napusteste asupra ratiunii, vrand sa o anuleze. Dar acest lucru este imposibil, fiindca a existat intotdeauna un echilibru intre ratiune si nonratiune. Excesele ratiunii si nonratiunii nu tin de acest echilibru, ci ele se afla in subconstientul omului, ies la suprafata in momentele de cumpana, de nesiguranta.

Privim cum zi de zi pleaca tot mai multi dintre cei dragi noua. In cazul mortii, stim clar ca nu mai putem face nimic; in cazul despartirilor, orgoliile sunt prea mari pentru ca ceea ce a fost candva sa poata fi readus la viata; dar cel mai dureros e atunci cand departarea de cineva se face treptat - nimeni nu stie din ce cauza se intampla asta. Atunci, stai si te intrebi: vina cui a fost? a mea, sau a celorlalti? Si devii mai confuz decat erai inainte.

Sa fii confuz, e un lucru groaznic. E un fapt ce anunta deceptia. Oricat de mult te-ai stradui sa analizezi, pe cat posibil realist fiind, iti dai seama ca nu poti. Iti fortezi creierul degeaba si ajungi sa disperi, intr-un final. Pentru ce? Nu stii. Dar ai grija, sa nu te plangi; fiindca s-ar putea ca nimanui sa-i pese.

Ne deziluzionam ca oamenii se schimba, desi ei sunt de neclintit; ca maine va fi mai bine, cand stim ca va fi mai rau; ne deziluzionam ca vom fi mai buni, cand stim, in sinea noastra, ca doar rai putem deveni, captivi fiind in aceasta societate.