Este ciudat cum se incheie unele cicluri din viata ta. Ieri, abia implineai optsprezece ani si erai un adolescent disperat si frustrat; azi, esti un adolescent matur; dar maine, ce vei fi? Ai varsta de nouasprezece ani si nu stii daca trebuie sa te consideri un adolescent sau un om matur. Unii ar spune ca e doar o perioada dureroasa de cumpana si s-ar putea sa le dau dreptate, fiindca pe masura ce imbatranim, ne pierdem tot mai mult inocenta si ne lasam cufundati in rationalul inundat de irationalitate. Dar in acelasi timp, cu inaintarea in varsta ajungem sa redevenim aceleasi fiinte inocente de la inceputuri, iar incheierea unui ciclu poate insemna inceperea unui altuia.
E chiar ciudat cum se poate schimba gandirea omului in timp si ce ajunge omul sa faca din ea sau invers. Insasi maturizarea poate fi catalogata drept a fi "ciudata". De ce? Pentru ca nu iti dai seama cand anume, cum si mai ales in ce devii matur decat atunci cand esti pe deplin matur. Ori asta nu se aplica adolescentilor. Si atunci, adolescentul e preocupat de framantarile sale: se afla intr-un moment in care alege daca vrea sa paraseasca inocenta ori sa aleaga sa paseasca spre lumea rationalului.
De ce oare oamenii isi ascund acea farama care este de fapt si esenta lor? De ce isi reneaga natura de fiinte inocente? De ce toti vor sa fie fiare? Ei nu isi dau seama ca prin inocenta lor ar putea avea totul si aleg sa o ascunda din frica, lasitate, sentiment tipic omului.
Noi ne-am nascut fiinte inocente, prin urmare ar trebui sa fim inocenti. Insa omul pe masura ce imbatraneste, se degradeaza pe el insusi si ii dregradeaza si pe cei din jurul sau datorita degradarii sale. Atunci, lumea este plina de oameni degradati, iar oamenii inocenti sunt doar cei care traiesc in incubatoarele spitalelor. E chiar pacat, fiindca societatea schimba tot mai mult omul, iar nu invers. Ceea ce e mai rau, e ca omul nu incearca sa se impotriveasca, ci alege calea cea mai simpla dintre toate: obisnuinta. Dar el alege aceasta cale din cauza ca ii este frica; ii este frica sa lupte, ii este frica de esec si de suferinta. Neincercand, monotonia il va duce in pragul disperarii.
Si iata, cum adolescentul alege sa se aventureze cu inocenta pastrata in suflet si cu ratiunea in minte: societatea. Societatea va insemna totul de acum incolo pentru el; fiindca in societate s-a nascut, in societate traieste si tot in societate va pieri.
El nu stie daca e bine sau rau ce are de gand sa faca, fiindca el se afla intr-un moment de cumpana in care totul este posibil sau nu; nu stie daca trebuie sa simta ori sa gandeasca, sa spuna ori sa faca, sa iubeasca ori sa deteste. Societatea ii va oferi toate raspunsurile pe care el poate le cauta. Traind in societate, va putea intra in mintile si sufletele oamenilor. Astfel, ii va putea privi exact asa cum sunt ei: dezbracati de aparente. Societatea este un mister si in acelasi timp un paradox. Societatea este asa cum a conceput-o omul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu