luni, 8 octombrie 2012

Cronică (întârziată) pentru concertul Parov Stelar, Cluj-Napoca


         
În minunata seară de 5 octombrie, ne-am aşezat în faţa Sălii Sporturilor Horia Demian, unde am aşteptat (cam o oră) să înceapă show-ul din cadrul festivalului TiMAF. Odată intraţi înăuntru, am ajuns la căldură & înghesuială (yes!). Nimeni nu se aştepta ca acest concert să umple (cu TOTUL!) Sala Sporurilor. De la cocalari şi piţipoance (“eh, dacă o fost Puya înainte, di ce n-am mere şi la ăla, cum îi zice de cântă Ciambermed Suing?!”), la fotografi şi sunetişti care se foiau de colo-colo, toată lumea a venit la Parov Stelar & Band, nene!
Cei din urmă se află în turneul de promovare (promovare care a început cu luna martie!), intitulat The Pricess Tour (albumul = The Princess) şi s-au gândit că ar fi drăguţ să poposească şi la noi, să ne încânte cu muzica lor.
Fâţâindu-ne pe o muzică house [de mâna a doua, pusă de un Dj (?)], încercam să ne facem încălzirea. Într-un final, intră La Rochelle în scenă, trupă ce a încălzit atmosfera cu adevărat! Solista trupei a avut multă energie, care a fost transmisă şi publicului. Îi puteţi căuta aici, în caz că nu aţi apucat să citiţi ce scria pe afişul ridicat de ei la finalul prestaţiei.
Nemailuând în calcul îmbulzeala (mai ales cea de la baia fetelor!) şi aşteptând încă o jumătate de oră să înceapă Parov Stelar, am aşteptat, am aşteptat, iar la ora unu a început să răsune muzicuţă swing (într-o manieră extrem de nemţească). Hipsteri, nehipsteri, cocălari, necocălari, cu toţii am dansat şi am sărit de ne-am stricat papucii.
Toată lumea a rămas cu gura căscată (literalmente), când solista trupei, Cleo, a urcat pe scenă (sîc-sîc, fetelor) şi a salutat publicul. Trupa a început cu câteva piese de pe albumul The Princess (Booty Swing, Baska Brother, Sally’s Dance), după care au urmat clasicele melodii Chambermaid Swing & Catgroove, pe care evident, toată lumea a dansat (mulţi dintre spectatori –care stăteau jos în proporţie de 80%– au venit la concert pentru aceste două piese şi din cauza lui). Saxofonistul trupei, Max, a dansat preţ de două minute pe spate cântând la saxofon. Now that was epic!

         V-a plăcut, nu v-a plăcut, acesta a fost concertul de promovare intitulat The Princess Tour. Pentru cei din străinătate: poate vreţi să mergeţi la concert. Aici găsiţi datele următoare. Am spus tot ce am avut de spus, fără anestezie, că de fiecare dată. A fost un concert extraordinar, chiar dacă încă nu avem un public educat într-ale swingului (take a look here).
          Poze din cadrul evenimentului găsiţi pe: Clujlife.com, tilllate.com, paginile de facebook ale fotografilor Paul Sandor şi Laura Mureşan. Felicitări oamenilor implicaţi în organizarea acestui eveniment , luminile+scena & sonorizarea au fost mai multe decât ok (exceptând aglomeraţia).

P.S.: Dacă v-a plăcut la Parov Stelar sau dacă aţi dat de acest gen abia acum, vă invit să intraţi pe Nu Jazz & Electro Swing România. Avem muuultă muzică bună & voie bună de împărtăşit.
P.S. 2: Thank you very much, EnterTrainer TV
(Gabriel Gorgan), for giving me the opportunity to see Parov Stelar and his Band live!
A voastră,
Alexandra R.

2 comentarii: