“Fă binele cu diplomaţie, căci nu-ţi închipui ce mult supără”, spunea marele gânditor Nicolae Iorga. Se pare că şi răul s-ar putea face tot cu diplomaţie. Să tratezi un mediocru cu diplomaţie. Doar aşa îl poţi face să simtă cât de mic şi de neînsemnat este el. Atunci ramâne întrebarea: violenţa este pentru cei puternici sau pentru cei slabi...? Răspunsul ar fi urmatorul: violenţa este folosită de cei puternici în braţ şi slabi în minte. Un prost nu ar putea fi diplomat niciodată.
Pentru a demonstra ca diplomaţia ia locul violenţei, am pus următoarea întrebare câtorva oameni: „Dacă ai fi pus să alegi între diplomaţie şi violenţă când cineva ţi-a făcut rău, ce ai alege?”. Majoritatea mi-au răspuns că ar alege diplomaţia în defavoarea violenţei, motivând că: “vorbitul frumos şi argumentele potrivite” sunt principala soluţie sau că “prin vorbe poţi reuşi să sensibilizezi o persoană”. Totuşi, unii au răspuns că ar folosi doar “violenţa verbală” sau că “depinde de cât rău a cauzat persoana”ori că “în unele situaţii extreme diplomaţia nu îşi mai are rostul”.
Unele guri spun că dacă nu primeşti respect nu trebuie să dai; alte guri spun că respectul trebuie impus sau câştigat. Dar oare dacă nu primeşti din partea celuilalt respect, merită să-l tratezi la fel sau din contră, să respecţi? Oamenii mari (nu în sens propriu) cred că respectă orice vietate. Puţini oameni pot respecta un om care a cauzat suferinţă şi rău. Puţini oameni sunt capabili în zilele noastre de iertare, dar mulţi oameni sunt în stare să distrugă fericirea altora.
Se spune că fericirea nu o clădeşti pe nefericirea altuia. Ei bine, mulţi sunt în stare să facă lucruri inimaginabile, din egoism. Unii sunt în stare să omoare pentru propria lor fericire; unii ar omorî pentru un gram de fericire. Nimeni nu mai vrea să facă bine în măsura în care nu primeşte nimic înapoi. Nimeni nu mai ajută pe nimeni fiindcă toata lumea caută să se ajute pe sine, înainte de toţi şi de toate.Toată lumea e pentru EL. Dacă aş spune că lumea devine din ce în ce mai rea, ar suna clişeic. Pot spune doar că oamenii au fost răi dintotdeauna, doar că acum există mai multe lucruri care îi facă mai răi, cum ar fi: puterea banului, libertatea de opinie/de a acţiona liber, abuzul de putere, puterea de a avea şi tot felul de drepturi pe care omul şi le-a câştigat odată cu trecerea timpului.
Toată lumea vorbeşte în termeni prea complicaţi care duc spre nicăieri. Oamenii nici nu mai ştiu ce caută: adevărul sau minciuna. De fapt, orice am face tot în marele Nicăieri ajungem, fie că vrem, fie că nu vrem. Ţine doar de acceptanţă.
Ai atins, chiar dacă numai în trecere, o chestiune importantă, asupra căreia o să insist puţin: problema e că mitocanu' e complet opac la diplomaţie. Ai scris "un prost nu poate fi diplomat niciodată", şi ai dreptate. Mai rămânea de adăugat că cu un prost n-are sens să fii diplomat/ă - vorbeşţi o limbă pe care n-o înţelege: a subtilităţii, a fineţii, a decenţei. Tot ce poate el pricepe e că te ascunzi după vorbe, şi deci că el a învins. 1-0.
RăspundețiȘtergerePe de altă parte, să-i vorbeşti pe limba lui presupune un asemenea efort de coborâre în abis, încât cei mai mulţi renunţă. În plus, dacă totuţi ajungi pe terenul de exprimare al mahalagiului, mitocanului, cocalarului etc., constaţi că acolo el e stăpân, iar tu un intrus. Niciodată nu vei fi la tine acasă pe terenul lui de vânătoare, pentru că asta ar însemna să devii ca el.
Ei, evident că în faţa unor astfel de obstacole, tot mai multă lume adoptă strategia tăcerii, capu-n nisip şi mă fac că n-am văzut. Şi aici, tot el câştigă. 2-0.
Sau se lamentează, ce ne facem, fraţilor, ne mănâncă ăştia de vii, s-a făcut răutatea şi prostia anu' ăsta ceva de speriat, aşa nu se mai poate, hai să scriem la Dilema, la 22, la orice chestie civică, da' anonimă, să nu ne-o luăm pe coajă. Violenţa verbală te poate aduce într-o relaţie nedorit de apropiată cu cea fizică. 3-0.
Omul ideal, Renaissance Man, zi-i cum vrei, ar trebui să ţină intelectul într-o mână şi argumentul fizic în cealaltă. Binele şi răul, vorba şi biciul, de aplicat fiecare unde şi când e cazul. Asta are un defect major: ar presupune ca toţi filosofii, profesorii, oamenii de cultură, cei care vor să trăiască în linişte, corectitudine şi decenţă să ia lecţii de Full Contact, Street Combat, Extreme Martial Arts şi, unde nu merge vorba, să folosească bâta. Mi-ar plăcea la nebunie s-aud la ştiri că un Cărtărescu, Patapievici, Liiceanu, Pleşu etc. au cotonogit la colţ de Lipscani o haită de golani ieşiţi seara, aşa, să facă mişto de lume.
Mda, vise, vise. Adică ştiu nişte oameni care o fac, dar sunt puţini, prea puţini ca să schimbe ceva. Măcar se apără ei înşişi, ceea ce deja e mare lucru.
Cât despre respect, am fost invitat odată într-un cerc de ex-aristocraţi, maghiari cu toţii. Ei vârstnici, eu tânăr. S-au chinuit toată seara să vorbească numai româneşte, chiar şi între ei, numai ca să nu mă simt eu exclus. Aşa am învăţat că respectând în egală măsură, să zicem, portarul şi directorul unei instituţii, nu faci decât să te respecţi pe tine însuţi şi valorile la care ţii - printre care şi politeţea. E şi singurul motiv în virtutea căruia salut de ani de zile persoane care nu mă salută. Poate că nu i-aş respecta, dar nu pot renunţa la a mă respecta pe mine însumi. Făcând ca ei, ajungi ca ei, şi atunci tot ei câştigă. 4-0. Nu le poţi permite bucuria asta.
Concluzie - părere personală, fără valoare de postulat: numai frica se poate impune; respectul trebuie meritat. Cine înţelege respectul, îl merită. Cine vorbeşte doar limba fricii, vorbeşte-i pre ea, dacă te ţin balamalele. Dacă nu, guarda e passa, cum frumos zicea Dante (altminteri un duelist de frunte, căruia nu-i puneau piedică pe drum neisprăviţii).
Şi atunci, dacă proştii câştigă mereu, deştepţii când mai au loc...? Cât despre acei ex-aristocraţi, numai respect.
RăspundețiȘtergereSincer, nici mie nu îmi place când merg pe stradâ, oamenii să nu "mă vadă". Mă întreb oare ce gândesc în momentul acela. Cred că spun ceva în genul: "Iar dau de ăsta/asta. Mi-e prea lene să salut. Vai, poate mă opreşte în drum la poveşti". Of, viaţa şi oamenii ăştia...
Prostul e intotdeauna cel mai tare din cateva binecuvantate motive:
RăspundețiȘtergere1. are cel mai odihnit creier posibil (în măsura în care umplutura craniului său poate fi numită creier)
2. Prostul ştie Mereu, Orice, Totul. N-are sens să încerci să-l înveţi ceva, ori să-i vâri în minte (în măsura în care aia se poate numi minte) o idee nouă. Pur şi simplu n-are loc. Motivele acestei lipse de spaţiu n-au fost încă elucidate ştiinţific.
3. (corolar la 2) Prostul e gata oricând să dea lecţii. Are o misiune sacră: de a-şi propaga punctul de vedere (punctul ăsta se obţine prin îngustarea orizontului intelectual până ajunge - ai ghicit - un punct. E neobosit în treba asta, ca şi în cea de la punctul
4. Prostul se simte obligat să salveze lumea de ea însăşi. Explică, dă exemple, se dă pe sine drept exemplu, te obligă să traversezi strada chiar dacă nu vrei şi se revoltă dând îi refuzi ajutorul.
5. Prostul e în cruciadă perpetuă. Nu oboseşte niciodată, se sacrifică secundă de secundă şi conştiinţa (în măsura în care etc.) misiunii sale sacre nu-l părăseşte niciodată.
Ah, în plus, întotdeauna e mai convingător decât tine...
Merci că m-ai citat :)) frumos articolul.
RăspundețiȘtergereNu-i pentru ce, nigga. Always a pleasure :)
RăspundețiȘtergere