De ce avem mereu deceptii? Raspunsul e simplu: fiindca avem asteptari. Ne deziluzionam, de fiecare data, ca va fi altfel, cand de fapt stim ca va fi la fel. Si totusi, trecem prin asta de fiecare data, desi in prima faza spunem: "nu si de data asta; de data asta va fi altfel". Dar crearea iluziilor nu tine de psihic, atat cat de suflet. Desi alegem calea rationala, spiritul intervine mereu; se napusteste asupra ratiunii, vrand sa o anuleze. Dar acest lucru este imposibil, fiindca a existat intotdeauna un echilibru intre ratiune si nonratiune. Excesele ratiunii si nonratiunii nu tin de acest echilibru, ci ele se afla in subconstientul omului, ies la suprafata in momentele de cumpana, de nesiguranta.
Privim cum zi de zi pleaca tot mai multi dintre cei dragi noua. In cazul mortii, stim clar ca nu mai putem face nimic; in cazul despartirilor, orgoliile sunt prea mari pentru ca ceea ce a fost candva sa poata fi readus la viata; dar cel mai dureros e atunci cand departarea de cineva se face treptat - nimeni nu stie din ce cauza se intampla asta. Atunci, stai si te intrebi: vina cui a fost? a mea, sau a celorlalti? Si devii mai confuz decat erai inainte.
Sa fii confuz, e un lucru groaznic. E un fapt ce anunta deceptia. Oricat de mult te-ai stradui sa analizezi, pe cat posibil realist fiind, iti dai seama ca nu poti. Iti fortezi creierul degeaba si ajungi sa disperi, intr-un final. Pentru ce? Nu stii. Dar ai grija, sa nu te plangi; fiindca s-ar putea ca nimanui sa-i pese.
Ne deziluzionam ca oamenii se schimba, desi ei sunt de neclintit; ca maine va fi mai bine, cand stim ca va fi mai rau; ne deziluzionam ca vom fi mai buni, cand stim, in sinea noastra, ca doar rai putem deveni, captivi fiind in aceasta societate.
luni, 19 iulie 2010
luni, 31 mai 2010
Feminismul contemporan: intre kitsch si inexistenta.
Toata lumea stie ca feminismul este o miscare politico-sociala conform careia drepturile femeilor sunt revendicate iar egalitatea dintre femei si barbati se doreste a fi eliminate.
Feminismul a dominat, in mare parte, prima parte a secolului XX, in S.U.A. si Anglia. Incepand de atunci, femeile au inceput sa devina egale in drepturi cu barbatii: au dreptul la vot, isi negociaza salariile, ba chiar ii inlocuiesc pe barbati in anumite meserii –cum ar fi meseria de aviator sau cea de militar–. Aceste lucruri au dus la o defeminizare a sexului feminin, fapt ce il regasim si in zilele noastre.
In Romania, tara aflata la rascrucea dintre Orient si Occident, in mare parte predomina ce altfel decat kitsch-ul? Kitsch-ul, e firesc; dar mai fireasca este dorinta de a fi kitsch-os. La nivelul subconstientului, dorinta de imitare este prezenta in mintea oricarui om. De aceea unii oameni tind sa devina mai mult decat ceea ce sunt. Acest lucru, in adevar, duce inevitabil spre kitsch.
Feminitatea este regasita in doua modele principale –si aici ma refer strict la societatea romaneasca. Primul ar fi modelul femeii sigura pe sine, mereu pusa la punct – prin operatiile estetice, libertina si dominatoare de barbati, si o numim “Femeia 1”.
• Femeia 1 este sigura pe sine doarece ea stie ca este egala barbatului. Dar ea mai stie, ca are mai multe atuuri decat un barbat si mai multe sanse de castig fiindca este…femeie! Si profita de acest lucru la maxim, punandu-l pe barbat intr-o lumina nefavorabila de fiecare data.
• Preocuparile femeii 1 variaza, dar toate duc la un sens comun, fiindca scopul este acelasi: de a arata cat mai bine posibil. Astfel, se naste competitia in a poseda cat mai multe “calitati”. De aici, femeile recurg la diferite metode pentru a obtine aceste “calitati” –care, nu sunt oferite de catre Mama Natura; unele vor sa isi schimbe forma nasului, altele doresc sa isi mareasca sanii sau marimea buzelor, iar majoritatea vor sa isi schimbe culoarea parului sau a ochilor.
• Cu trecerea timpului, moravurile au luat amploare deoarece femeilor li s-au permis lucrurile care sunt permise si azi. Astfel, femeia a incetat sa isi mai refuleze toate nedreptatile suferite de-a lungul timpului, si a inceput sa “isi traiasca viata”, riscand sa devina libertina. Dar, atentie! Femeia a fost dintotdeauna libertina, doar ca in trecut, ea nu putea sa isi manifeste dorinta de a incalca regulile, temandu-se a nu fi judecata gresit –in sens propriu, dar si in sens figurativ. Cum societatea contemporana permite aproape totul, din femeia timida, misterioasa si plina de sarm, a renascut parca, asemenea unui monstru, femeia nepasatoare care nu ascunde nimic si care se comporta fara a-i fi teama de ceea ce ar spune oamenii din jurul sau.
• Femeia 1 incearca sa domine barbatii, dintr-un sentiment de inferioritate. Ea isi duce uneori, orgoliul pana la capat si e in stare sa puna capat unei relatii doar pentru ca barbatul i-a demonstrat ca ii este superior. Barbatul ii este superior femeii, el, prin natura sa este rational, iar femeile superioare barbatilor sunt rare, pentru ca nu exista multe femei care pot gandi cu altceva inafara de suflet. Ori, de multe ori a gandi cu sufletul inseamna a fi imoral.
Celalalt model este cel al femeii complexate, neatenta cu sine dar care incearca sa fie originala prin imbracaminte, timida si supusa barbatului.
• Femeia complexata, are tot timpul capul in pamant si este foarte grabita cand merge pe strada, pentru ca ii este frica si in acelasi timp rusine ca ceilalti o vor condamna. Merge atat de repede, incat atunci cand ajunge la destinatie, observa ca pulsul i-a crescut la 180 de batai pe minut. Se simte inferioara celorlalte femei si nu incearca sa valorifice ceea ce are ea.
• Femeia 2, cum o numesc, este adesea neglijenta in ceea ce priveste aspectul. Nu se machiaza, de cele mai multe ori isi tranteste o coada – care nu e nici macar de cal, sau un coc improvizat prins cu creioane, iar, in ceea ce priveste capitoul imbracaminte, incearca sa fie pe cat posibil, originala, nestiind de fapt ca tinzand spre unicitate, va ajunge in comun, adica exact de unde a pornit.
• In ceea ce priveste pudoarea, femeia noastra e pudica, -aparent, dar dupa ce consuma o bere, doua sau chiar trei, aceasta isi da drumul da gura, iar frustrarile i se revarsa din gura, ajungand la urechile barbatilor care incearca sa stea laoparte, deoarece sunt speriati. Iar de aici provine drama existentiala : “De ce nu ma intelege nimeni pe mine?”. Raspunsul este: daca ai fi mai atenta cu bautura, poate ai reusi sa te concentrezi sa nu dai in penibil.
• In dragoste, cand a dat peste El, femeia 2 este supusa total –daca nu partial; barbatului cu care isi imparte viata si timpul. Nu iese din cuvantul lui si isi da silinta sa nu il supere cu nimic. Ii ofera dragostea neconditionata, naiva fiind, pentru ca “dragostea ei” ii va frange inima odata si odata, lasand-o balta. Sfat: dragoste cu capul, nu cu inima.
Nu cred ca exista un prototip al femeii perfecte, la fel cum nu cred ca nu exista o femeie perfecta, indiferent ca are buze de Jolie sau picioare Ciuhulescu. Femeile au fost dintotdeauna femei, insa azi, ele au uitat sa mai fie femei.
Feminismul a dominat, in mare parte, prima parte a secolului XX, in S.U.A. si Anglia. Incepand de atunci, femeile au inceput sa devina egale in drepturi cu barbatii: au dreptul la vot, isi negociaza salariile, ba chiar ii inlocuiesc pe barbati in anumite meserii –cum ar fi meseria de aviator sau cea de militar–. Aceste lucruri au dus la o defeminizare a sexului feminin, fapt ce il regasim si in zilele noastre.
In Romania, tara aflata la rascrucea dintre Orient si Occident, in mare parte predomina ce altfel decat kitsch-ul? Kitsch-ul, e firesc; dar mai fireasca este dorinta de a fi kitsch-os. La nivelul subconstientului, dorinta de imitare este prezenta in mintea oricarui om. De aceea unii oameni tind sa devina mai mult decat ceea ce sunt. Acest lucru, in adevar, duce inevitabil spre kitsch.
Feminitatea este regasita in doua modele principale –si aici ma refer strict la societatea romaneasca. Primul ar fi modelul femeii sigura pe sine, mereu pusa la punct – prin operatiile estetice, libertina si dominatoare de barbati, si o numim “Femeia 1”.
• Femeia 1 este sigura pe sine doarece ea stie ca este egala barbatului. Dar ea mai stie, ca are mai multe atuuri decat un barbat si mai multe sanse de castig fiindca este…femeie! Si profita de acest lucru la maxim, punandu-l pe barbat intr-o lumina nefavorabila de fiecare data.
• Preocuparile femeii 1 variaza, dar toate duc la un sens comun, fiindca scopul este acelasi: de a arata cat mai bine posibil. Astfel, se naste competitia in a poseda cat mai multe “calitati”. De aici, femeile recurg la diferite metode pentru a obtine aceste “calitati” –care, nu sunt oferite de catre Mama Natura; unele vor sa isi schimbe forma nasului, altele doresc sa isi mareasca sanii sau marimea buzelor, iar majoritatea vor sa isi schimbe culoarea parului sau a ochilor.
• Cu trecerea timpului, moravurile au luat amploare deoarece femeilor li s-au permis lucrurile care sunt permise si azi. Astfel, femeia a incetat sa isi mai refuleze toate nedreptatile suferite de-a lungul timpului, si a inceput sa “isi traiasca viata”, riscand sa devina libertina. Dar, atentie! Femeia a fost dintotdeauna libertina, doar ca in trecut, ea nu putea sa isi manifeste dorinta de a incalca regulile, temandu-se a nu fi judecata gresit –in sens propriu, dar si in sens figurativ. Cum societatea contemporana permite aproape totul, din femeia timida, misterioasa si plina de sarm, a renascut parca, asemenea unui monstru, femeia nepasatoare care nu ascunde nimic si care se comporta fara a-i fi teama de ceea ce ar spune oamenii din jurul sau.
• Femeia 1 incearca sa domine barbatii, dintr-un sentiment de inferioritate. Ea isi duce uneori, orgoliul pana la capat si e in stare sa puna capat unei relatii doar pentru ca barbatul i-a demonstrat ca ii este superior. Barbatul ii este superior femeii, el, prin natura sa este rational, iar femeile superioare barbatilor sunt rare, pentru ca nu exista multe femei care pot gandi cu altceva inafara de suflet. Ori, de multe ori a gandi cu sufletul inseamna a fi imoral.
Celalalt model este cel al femeii complexate, neatenta cu sine dar care incearca sa fie originala prin imbracaminte, timida si supusa barbatului.
• Femeia complexata, are tot timpul capul in pamant si este foarte grabita cand merge pe strada, pentru ca ii este frica si in acelasi timp rusine ca ceilalti o vor condamna. Merge atat de repede, incat atunci cand ajunge la destinatie, observa ca pulsul i-a crescut la 180 de batai pe minut. Se simte inferioara celorlalte femei si nu incearca sa valorifice ceea ce are ea.
• Femeia 2, cum o numesc, este adesea neglijenta in ceea ce priveste aspectul. Nu se machiaza, de cele mai multe ori isi tranteste o coada – care nu e nici macar de cal, sau un coc improvizat prins cu creioane, iar, in ceea ce priveste capitoul imbracaminte, incearca sa fie pe cat posibil, originala, nestiind de fapt ca tinzand spre unicitate, va ajunge in comun, adica exact de unde a pornit.
• In ceea ce priveste pudoarea, femeia noastra e pudica, -aparent, dar dupa ce consuma o bere, doua sau chiar trei, aceasta isi da drumul da gura, iar frustrarile i se revarsa din gura, ajungand la urechile barbatilor care incearca sa stea laoparte, deoarece sunt speriati. Iar de aici provine drama existentiala : “De ce nu ma intelege nimeni pe mine?”. Raspunsul este: daca ai fi mai atenta cu bautura, poate ai reusi sa te concentrezi sa nu dai in penibil.
• In dragoste, cand a dat peste El, femeia 2 este supusa total –daca nu partial; barbatului cu care isi imparte viata si timpul. Nu iese din cuvantul lui si isi da silinta sa nu il supere cu nimic. Ii ofera dragostea neconditionata, naiva fiind, pentru ca “dragostea ei” ii va frange inima odata si odata, lasand-o balta. Sfat: dragoste cu capul, nu cu inima.
Nu cred ca exista un prototip al femeii perfecte, la fel cum nu cred ca nu exista o femeie perfecta, indiferent ca are buze de Jolie sau picioare Ciuhulescu. Femeile au fost dintotdeauna femei, insa azi, ele au uitat sa mai fie femei.
joi, 6 mai 2010
Scrisul pe stomacul gol
Cineva ma sfatuia sa nu mai scriu "filosofeli", fiindca nu mi se potrivesc. Dar oare atunci, ce sa scriu...? Despre framantari interioare? Despre viata? Despre sistemul in care traim? Despre politicieni sau despre celebritati? Despre istoria realizata de catre ceilalti? Sa scriu "miorlaituri" ca mi-e greu sau ca mi-e dor de "vremurile apuse? Despre tot ceea ce scriu ceilalti? Scrisul pe stomacul gol e cel mai sincer, fiindca ca vine dinlauntru.
Totul in realitate e plictisitor si tot ceea ce vedem in realitate e inselator. Ceea ce vedem nu este ceea ce pare. Poti sa cumperi o haina de firma cu bani economisiti cu greu, pentru ca la final sa observi ca e "Made in China"; la fel de bine poti sa ai prieteni de care sa te servesti si care sa se serveasca si ei la randul lor de tine -asta e deja second hand. Acestea sunt dovezi ca totul e inselator in viata. Atunci, ce rost mai are sa scrii despre ea...? Oricum, s-ar putea ca prea putina lume sa fie interesata de ceea ce spui tu, iar cei interesati au intentii meschine.
Mie imi plac hainele frumoase si imi plac si oamenii frumosi, dar nu imi plac hainele "Made in China" la fel cum nu imi plac nici oamenii second hand. Si cred ca fiecare ar trebui sa incerce sa se fereasca de ele. De ce? Hainele fabricate in China pot fi de doua tipuri: unu la mana, haine fabricate din si cu material chinezesc, ceea ce e periculos pentru piele si doi la mana, exista firme mari care isi trimit propriile materiale pentru fabricare, pentru ca mana de lucru este mult mai ieftina. Pana la urma, o haina fabricata in China, este o "haina fabricata in China"...?
Eticheta ne pune de multe ori feste, la fel ca oamenii, carora le punem noi insine etichete, iar "oameni second hand" e o eticheta. Dar ce sunt oamenii second hand? Sunt oamenii pe care ii folosim o perioada de timp, si de care mai incolo nu mai avem nevoie. Asa simplu, ii aruncam la gunoi ca pe o haina cu o tesatura proasta. Acum, moda se schimba, la fel si oamenii. Dar oare nu mai avem nevoie de oamenii vechi, pe care chiar ii cunosteam? Nu mai avem nevoie de o bluza veche, fie ea si demodata, pentru a ne aminti cat de frumos a fost momentul in care am gasit-o si ce mult ne-a placut...? Din pacate, la fel se intampla si cu oamenii. Avem nevoie de ei un timp, dupa care ii punem frumos in dulap sau ii aruncam la gunoi.
Tot timpul va exista ceva nou care sa ne ia privirile, insa trebuie sa alegem cu grija intre nou si vechi, fiindca ceea ce e nou ar putea sa ne dezamageasca. De aceea, trebuie sa stim uneori sa ne limitam la ceea ce numim "vechi", fie ca e vorba de haine, fie ca e vorba de oameni. Cand alegem, trebuie sa avem stomacul gol.
Totul in realitate e plictisitor si tot ceea ce vedem in realitate e inselator. Ceea ce vedem nu este ceea ce pare. Poti sa cumperi o haina de firma cu bani economisiti cu greu, pentru ca la final sa observi ca e "Made in China"; la fel de bine poti sa ai prieteni de care sa te servesti si care sa se serveasca si ei la randul lor de tine -asta e deja second hand. Acestea sunt dovezi ca totul e inselator in viata. Atunci, ce rost mai are sa scrii despre ea...? Oricum, s-ar putea ca prea putina lume sa fie interesata de ceea ce spui tu, iar cei interesati au intentii meschine.
Mie imi plac hainele frumoase si imi plac si oamenii frumosi, dar nu imi plac hainele "Made in China" la fel cum nu imi plac nici oamenii second hand. Si cred ca fiecare ar trebui sa incerce sa se fereasca de ele. De ce? Hainele fabricate in China pot fi de doua tipuri: unu la mana, haine fabricate din si cu material chinezesc, ceea ce e periculos pentru piele si doi la mana, exista firme mari care isi trimit propriile materiale pentru fabricare, pentru ca mana de lucru este mult mai ieftina. Pana la urma, o haina fabricata in China, este o "haina fabricata in China"...?
Eticheta ne pune de multe ori feste, la fel ca oamenii, carora le punem noi insine etichete, iar "oameni second hand" e o eticheta. Dar ce sunt oamenii second hand? Sunt oamenii pe care ii folosim o perioada de timp, si de care mai incolo nu mai avem nevoie. Asa simplu, ii aruncam la gunoi ca pe o haina cu o tesatura proasta. Acum, moda se schimba, la fel si oamenii. Dar oare nu mai avem nevoie de oamenii vechi, pe care chiar ii cunosteam? Nu mai avem nevoie de o bluza veche, fie ea si demodata, pentru a ne aminti cat de frumos a fost momentul in care am gasit-o si ce mult ne-a placut...? Din pacate, la fel se intampla si cu oamenii. Avem nevoie de ei un timp, dupa care ii punem frumos in dulap sau ii aruncam la gunoi.
Tot timpul va exista ceva nou care sa ne ia privirile, insa trebuie sa alegem cu grija intre nou si vechi, fiindca ceea ce e nou ar putea sa ne dezamageasca. De aceea, trebuie sa stim uneori sa ne limitam la ceea ce numim "vechi", fie ca e vorba de haine, fie ca e vorba de oameni. Cand alegem, trebuie sa avem stomacul gol.
miercuri, 21 aprilie 2010
Intalnirea cu "Ingerul blond"
Filosofia se pare ca a fost doar un capriciu de care m-am lasat. Cineva imi spunea ca "meseria" de filosof nu ma prinde si am ajuns sa ii dau dreptate. In fond, ce suntem noi? Doar niste simpli muritori de foame. Insa conteaza cu ce ne hranim atunci cand ne este foame. Am vazut ca unii oameni prefera sa isi dea ultimii banuti pe carti cumparate de la targuri, pentru ca foamea de cultura e mai mare decat foamea propriu-zisa.
Foamea mea pentru scris a pornit cam acum patru ani, cand abia intram in liceu... Se pare ca cineva m-a incurajat sa scriu, pentru ca dupa spusele sale, "scriam bine si frumos". In adevar, am dat dovada de multa imaginatie la acea vreme deoarece varsta era factorul inspirativ cel mai mare. Mai incolo, m-am apucat si de poezii. La inceput, scriam ce simteam; pe parcurs am vazut ca poezia trebuie sa aiba o forma, nu poate fi doar o zvacnire haotica a cuvintelor.
Imi placea si imi place sa scriu poezie. E cel mai usor mod de exprima ceea ce gandesti si ceea ce simti. De multe ori, ca sa nu ma las influentata, refuzam sa citesc poezii pentru ca astfel nu puteam sa imi gasesc stilul (nici acum nu cred ca il am). Incercam sa ma inspir din natura, din experienta, din discutii, lucruri ce imi erau de ajuns pentru a crea. Existau momente in care cuvintele imi veneau in minte, le notam si asteptam ca verusile sa se scrie singure prin cuvintele cumulate. Cand se adunau mai multe versuri deja, le puneam cap la cap si de cele mai multe ori o poezie lua timid viata.
De curand, am intalnit un poet. Il chema Nichita. Stanescu Nichita. Dupa citirea poeziei "Leoaica tanara,iubirea", am ramas cu un gust amar. Si nu din cauza ca totul e trecator, dupa cum vrea si poezia sa ilustreze, ci din cauza ca totul avea un aer atat de eminescian; totul suna atat de...romantic. Eu nu ma regaseam in poziile cu aer romantic, motiv pentru care evitam sa scriu astfel de poezii. Preferam sa ii pun romantismului o masca, transformandu-l in macabru.
Am citit volumul "Operele imperfecte" si am vazut ca Nichita nu inseamna doar romantism, melodicitate si refren. Am ajuns, cum s-ar spune, in "miezul problemei". Totul parea diferit acum; descoperisem un alt Nichita si ma temusem ca l-am judecat dupa "aparente". Am regretat enorm si am spus ca nu o sa mai judec fara sa stiu sau fara sa cunosc. Sau cel putin nu voi mai judeca Ingerii.
Foamea mea pentru scris a pornit cam acum patru ani, cand abia intram in liceu... Se pare ca cineva m-a incurajat sa scriu, pentru ca dupa spusele sale, "scriam bine si frumos". In adevar, am dat dovada de multa imaginatie la acea vreme deoarece varsta era factorul inspirativ cel mai mare. Mai incolo, m-am apucat si de poezii. La inceput, scriam ce simteam; pe parcurs am vazut ca poezia trebuie sa aiba o forma, nu poate fi doar o zvacnire haotica a cuvintelor.
Imi placea si imi place sa scriu poezie. E cel mai usor mod de exprima ceea ce gandesti si ceea ce simti. De multe ori, ca sa nu ma las influentata, refuzam sa citesc poezii pentru ca astfel nu puteam sa imi gasesc stilul (nici acum nu cred ca il am). Incercam sa ma inspir din natura, din experienta, din discutii, lucruri ce imi erau de ajuns pentru a crea. Existau momente in care cuvintele imi veneau in minte, le notam si asteptam ca verusile sa se scrie singure prin cuvintele cumulate. Cand se adunau mai multe versuri deja, le puneam cap la cap si de cele mai multe ori o poezie lua timid viata.
De curand, am intalnit un poet. Il chema Nichita. Stanescu Nichita. Dupa citirea poeziei "Leoaica tanara,iubirea", am ramas cu un gust amar. Si nu din cauza ca totul e trecator, dupa cum vrea si poezia sa ilustreze, ci din cauza ca totul avea un aer atat de eminescian; totul suna atat de...romantic. Eu nu ma regaseam in poziile cu aer romantic, motiv pentru care evitam sa scriu astfel de poezii. Preferam sa ii pun romantismului o masca, transformandu-l in macabru.
Am citit volumul "Operele imperfecte" si am vazut ca Nichita nu inseamna doar romantism, melodicitate si refren. Am ajuns, cum s-ar spune, in "miezul problemei". Totul parea diferit acum; descoperisem un alt Nichita si ma temusem ca l-am judecat dupa "aparente". Am regretat enorm si am spus ca nu o sa mai judec fara sa stiu sau fara sa cunosc. Sau cel putin nu voi mai judeca Ingerii.
duminică, 14 februarie 2010
Oamenii, orasul, oribilul si ordinarul.
Este ciudat cum se incheie unele cicluri din viata ta. Ieri, abia implineai optsprezece ani si erai un adolescent disperat si frustrat; azi, esti un adolescent matur; dar maine, ce vei fi? Ai varsta de nouasprezece ani si nu stii daca trebuie sa te consideri un adolescent sau un om matur. Unii ar spune ca e doar o perioada dureroasa de cumpana si s-ar putea sa le dau dreptate, fiindca pe masura ce imbatranim, ne pierdem tot mai mult inocenta si ne lasam cufundati in rationalul inundat de irationalitate. Dar in acelasi timp, cu inaintarea in varsta ajungem sa redevenim aceleasi fiinte inocente de la inceputuri, iar incheierea unui ciclu poate insemna inceperea unui altuia.
E chiar ciudat cum se poate schimba gandirea omului in timp si ce ajunge omul sa faca din ea sau invers. Insasi maturizarea poate fi catalogata drept a fi "ciudata". De ce? Pentru ca nu iti dai seama cand anume, cum si mai ales in ce devii matur decat atunci cand esti pe deplin matur. Ori asta nu se aplica adolescentilor. Si atunci, adolescentul e preocupat de framantarile sale: se afla intr-un moment in care alege daca vrea sa paraseasca inocenta ori sa aleaga sa paseasca spre lumea rationalului.
De ce oare oamenii isi ascund acea farama care este de fapt si esenta lor? De ce isi reneaga natura de fiinte inocente? De ce toti vor sa fie fiare? Ei nu isi dau seama ca prin inocenta lor ar putea avea totul si aleg sa o ascunda din frica, lasitate, sentiment tipic omului.
Noi ne-am nascut fiinte inocente, prin urmare ar trebui sa fim inocenti. Insa omul pe masura ce imbatraneste, se degradeaza pe el insusi si ii dregradeaza si pe cei din jurul sau datorita degradarii sale. Atunci, lumea este plina de oameni degradati, iar oamenii inocenti sunt doar cei care traiesc in incubatoarele spitalelor. E chiar pacat, fiindca societatea schimba tot mai mult omul, iar nu invers. Ceea ce e mai rau, e ca omul nu incearca sa se impotriveasca, ci alege calea cea mai simpla dintre toate: obisnuinta. Dar el alege aceasta cale din cauza ca ii este frica; ii este frica sa lupte, ii este frica de esec si de suferinta. Neincercand, monotonia il va duce in pragul disperarii.
Si iata, cum adolescentul alege sa se aventureze cu inocenta pastrata in suflet si cu ratiunea in minte: societatea. Societatea va insemna totul de acum incolo pentru el; fiindca in societate s-a nascut, in societate traieste si tot in societate va pieri.
El nu stie daca e bine sau rau ce are de gand sa faca, fiindca el se afla intr-un moment de cumpana in care totul este posibil sau nu; nu stie daca trebuie sa simta ori sa gandeasca, sa spuna ori sa faca, sa iubeasca ori sa deteste. Societatea ii va oferi toate raspunsurile pe care el poate le cauta. Traind in societate, va putea intra in mintile si sufletele oamenilor. Astfel, ii va putea privi exact asa cum sunt ei: dezbracati de aparente. Societatea este un mister si in acelasi timp un paradox. Societatea este asa cum a conceput-o omul.
E chiar ciudat cum se poate schimba gandirea omului in timp si ce ajunge omul sa faca din ea sau invers. Insasi maturizarea poate fi catalogata drept a fi "ciudata". De ce? Pentru ca nu iti dai seama cand anume, cum si mai ales in ce devii matur decat atunci cand esti pe deplin matur. Ori asta nu se aplica adolescentilor. Si atunci, adolescentul e preocupat de framantarile sale: se afla intr-un moment in care alege daca vrea sa paraseasca inocenta ori sa aleaga sa paseasca spre lumea rationalului.
De ce oare oamenii isi ascund acea farama care este de fapt si esenta lor? De ce isi reneaga natura de fiinte inocente? De ce toti vor sa fie fiare? Ei nu isi dau seama ca prin inocenta lor ar putea avea totul si aleg sa o ascunda din frica, lasitate, sentiment tipic omului.
Noi ne-am nascut fiinte inocente, prin urmare ar trebui sa fim inocenti. Insa omul pe masura ce imbatraneste, se degradeaza pe el insusi si ii dregradeaza si pe cei din jurul sau datorita degradarii sale. Atunci, lumea este plina de oameni degradati, iar oamenii inocenti sunt doar cei care traiesc in incubatoarele spitalelor. E chiar pacat, fiindca societatea schimba tot mai mult omul, iar nu invers. Ceea ce e mai rau, e ca omul nu incearca sa se impotriveasca, ci alege calea cea mai simpla dintre toate: obisnuinta. Dar el alege aceasta cale din cauza ca ii este frica; ii este frica sa lupte, ii este frica de esec si de suferinta. Neincercand, monotonia il va duce in pragul disperarii.
Si iata, cum adolescentul alege sa se aventureze cu inocenta pastrata in suflet si cu ratiunea in minte: societatea. Societatea va insemna totul de acum incolo pentru el; fiindca in societate s-a nascut, in societate traieste si tot in societate va pieri.
El nu stie daca e bine sau rau ce are de gand sa faca, fiindca el se afla intr-un moment de cumpana in care totul este posibil sau nu; nu stie daca trebuie sa simta ori sa gandeasca, sa spuna ori sa faca, sa iubeasca ori sa deteste. Societatea ii va oferi toate raspunsurile pe care el poate le cauta. Traind in societate, va putea intra in mintile si sufletele oamenilor. Astfel, ii va putea privi exact asa cum sunt ei: dezbracati de aparente. Societatea este un mister si in acelasi timp un paradox. Societatea este asa cum a conceput-o omul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)